E uimitor, cît de repede trece timpul, sau mai bine spus, cît de repete trecem noi prin timp.
Ieri,abea rosteam primele cuvinte, abea făceam primii pași; azi,suntem mai înalți decît părinții, avem viziuni mult mai extinse comparativ cu ei și gînduri care ar fi binevenite la o vîrstă mult mai înaintată ; iar mîine, cine știe ce va fi mîine...
Vedem,respirăm,mergem,zîmbim,vorbim,simțim...dar nu trăim. Nu trăim așa cum ar trebui, bucurîndu-ne de fiecare zi, de fiecare oră, de fiecare minut.
Visînd, și purtînd soarele în suflet, căldura căruia am împărți-o persoanelor dragi.
Iertînd, și oferind noi șanse celor ce cu toate că au greșit- le merită.
Experimentînd,aventurîndu-ne, visînd cu ochii deschiși.
Împărțind și primind iubire.
Alergăm, fugim de viață și de afinitățile ei. Ne izolăm de ea, o îndepărtăm din propria dorință, apoi ne plîngem că viața-i grea, că e nedreaptă, că-i dură.. și aici urmează o listă uriașă de determinative care mai de care și nici unul de bine.
Ne grăbim..să creștem, să intrăm în lumea mare, să numim oamenii prieteni,apoi dușmani,să facem alegeri,să judecăm...
Ne grăbim să trăim, cînd ne este pus la dispoziție destul timp pentru a le reuși pe toate.
Viața se va sfîrși și fără ca noi să anticipăm lucrurile. Ea trebuie trăită acum,pentru că mai tîrziu poate fi prea tîrziu...
Комментариев нет:
Отправить комментарий